Sic in discursul lui Bush la NATO – Bucuresti

Bush a spus că a venit la Bucureşti pentru „summitul MATO”

Preşedintele George W. Bush, faimos pentru gafele de toate soiurile făcute de-a lungul celor două mandate, nu şi-a „ieşit din mână” nici în România, a remarcat corespondentul Washington Post. Peter Baker scrie că, la fel ca şi Condoleezza Rice, Bush este o persoană dependentă de rutina sa zilnică, aşa că vizitele în străinătate îl scot din ritmul său şi îl fac să gafeze. Spre exemplu, notează jurnalistul, la discursul matinal ţinut la Bucureşti, Bush a încurcat de câteva ori vorbele textului, iar stenografii Casei Albe, care sunt obligaţi să îi înregistreze fiecare vorbă rostită în public, n-au putut face altceva decât să pună [sic] (astfel, ca atare, în limba latină, n.r.) peste tot în transcriptul discursului.

Trei erori, una după alta

Pentru început, Bush a vorbit despre „MATO” în loc de NATO: „Primirea lor în MATO [sic] -în Membership Action Plan, ar trimite un semnal către cetăţenii acestor ţări că dacă vor continua pe calea democraţiei şi reformei, vor fi primiţi în instituţiile Europei”. A urmat un dezacord: „Afganistanul este cea mai îndrăzneaţă şi ambiţie [sic] misiune din istoria NATO”. După aceea, confuzia (sau premoniţia, având în vedere lipsa de consens a membrilor alianţei în mai multe chestiuni discutate ieri): „Alianţa noastră trebuie să-şi menţină hotărârea şi să termine lupta din NATO [sic]”. Din acest motiv, îşi imaginează corespondentul Washington Post, s-ar fi grăbit Bush să pună punct şi scurtei conferinţe de presă ţinute împreună cu omologul român Traian Băsescu, la Neptun.

Bush preferă ca în vizitele în străinătate să ţină conferinţe de tipul „doi şi doi”, adică reporterii din ambele ţări primesc fiecare dreptul de a pune două întrebări, ambilor preşedinţi. După ce a răspuns la ultima întrebare, Bush a terminat evenimentul de presă fără a mai aştepta ca şi Băsescu să răspundă la întrebare. „Vă mulţumesc foarte mult”, a spus liderul american, după care a dat să plece. „O secundă”, l-a corectat Băsescu. „A, mai aveţi…” a întrebat Bush. „O secundă”, a spus din nou Băsescu. „Nu a terminat”, a înţeles în sfârşit Bush, ocupându-şi din nou locul. „Nici nu e de mirare că Băsescu voia să răspundă la întrebare – se referea la frustrarea românilor cu privire la vizele pentru Statele Unite. Ar trebui să fie mulţumit că România este deja membru al MATO [sic]”, conchide ironic jurnalistul american.

Ieri, preşedintele american a destins atmosfera tensionată de la summit, comparând efectul produs de recenta vizită în Statele Unite a omologului său francez Nicolas Sarkozy (numit uneori de presă şi „preşedintele bling-bling”), cu „ultima încarnare a lui Elvis” Presley, potrivit declaraţiei unui oficial american, citat de Mediafax. (A.I.)
Click aici pentru a ne povesti propriile experienţe trăite ca urmare a măsurilor speciale de securitate luate pentru Summitul NATO. Spune cum te afectează Summit-ul. Scrie propriile ştiri sau trimite-ne imagini sau filmuleţe legate de acest eveniment.

Gândul, vineri, 4 aprilie 2008

 

http://www.gandul.info

Anunțuri

Ce parere aveti ?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: